Vaccinurile asigură o viață sănătoasă
animalelor de companie
De ce este importantă vacccinarea?
Vaccinarea este una dintre cele mai eficiente metode de prevenție împotriva multor boli, care pot afecta animalele de companie. Prin vaccinare, te asiguri că îi oferi animalului tău șansa de a trăi o viață lungă și sănătoasă. Medicul veterinar va stabili o schemă de vaccinare eficientă, fie că este vorba despre vaccinurile de bază sau cele suplimentare (opționale). Aceasta va depinde de tipul de vaccin, de vârsta patrupedului, de istoricul medical, dar și de mediul și stilul de viață al acestuia.
Vaccinarea veterinară pediatrică
Atât cățelușii, cât și pisicuțele primesc anticorpi din laptele matern. Cățeii ar trebui să înceapă seria de vaccinuri de la șase până la opt săptămâni, cu doza finală administrată la vârsta de 16 săptămâni. Este esențial ca puiul de câine să nu iasă afară și să nu ia contact cu alte animale, până când schema de vaccinare nu este completă. După două săptămâni de la vaccinul de trei luni, îți poți scoate cățelul afară, în siguranță.
În cazul pisicilor, vârsta ideală pentru prima vaccinare este de opt săptămâni, cu o doză rapel administrată 3-5 săptămâni mai târziu. Când pisoiul împlinește un an, medicul veterinar ar trebui să-i administreze și injecțiile de rapel, anuale, pentru aceleași boli.
Schema de vaccinare la pisici și afecțiunile prevenibile
Vaccinurile de bază pentru pisici includ panleucopenia, calicivirusul felin, herpesvirusul felin tip I (rinotraheită) și rabia. Vaccinurile opționale sunt administrate în funcție de stilul de viață al pisicii.
Dacă pisica ta petrece timp afară, ar trebui să iei în calcul vaccinuri contra virusului leucemiei feline, a Chlamidiozei sau a virusului imunodeficienței feline. Medicul veterinar îți va explica cea mai potrivită schemă de vaccinare pentru protecția optimă a pisicii tale.
Schema de vaccinare la căței și afecțiunile prevenite
La câinii adulți, schema de vaccinare presupune un singur vaccin, care se va efectua anual.
Vaccinurile de bază pentru căței includ parvoviroza, jigodia, hepatita canină, parainfluența, leptospiroza și rabia. Vaccinurile opționale sunt administrate în funcție de riscul de expunere al cățelului și pot include vaccinuri împotriva Bordetella bronchiseptica, Borrelia burgdorferi și Babesioză.
De ce să alegi clinica veterinară Patrupet
La Patrupet vei beneficia de o experiență de vaccinare sigură, eficientă și adaptată nevoilor unice ale animalului tău de companie. Nu ne oprim doar la administrarea vaccinului, ci oferim suport continuu și monitorizare pentru a ne asigura că patrupedul tău reacționează bine la vaccinare și rămâne sănătos
Listă prețuri vaccinare
Vaccinare câini | 150 lei |
Vaccinare pisici | 150 lei |
Testimoniale clienți
Întrebări frecvente
-
Frecvența vaccinării depinde de tipul de vaccin și de vârsta animalului. Medicul veterinar va stabili un program specific, dar în general, puii necesită mai multe vaccinuri în primul an, iar apoi vaccinări de rapel anuale sau la câțiva ani.
-
Este obligatoriu ca vaccinările să fie efectuate de către un medic veterinar, deoarece acesta are cunoștințele necesare pentru a administra vaccinurile corect și pentru a monitoriza eventualele reacții adverse.
-
Omiterea unei vaccinări poate lăsa animalul vulnerabil la anumite boli. Este important să discuți cu medicul veterinar cât mai curând posibil pentru a reprograma vaccinarea și a stabili pașii următori.
-
Majoritatea animalelor nu au efecte secundare grave. Pot apărea reacții locale la locul injectării, febră ușoară sau somnolență. În cazuri rare, pot apărea reacții alergice severe, care necesită atenție medicală imediată.
-
Costul vaccinării variază în funcție de tipul de vaccin și de clinica veterinară. Este recomandat să discuți cu medicul veterinar pentru a obține o estimare a costurilor și pentru a planifica bugetul necesar pentru îngrijirea animalului tău.